Associate Director ISDPC, RAND Corporation

View Profile

Christopher S. Chivvis

Washington DC, United States

×

Christopher S. Chivvis

Associate Director ISDPC, RAND Corporation

Christopher Chivvis is associate director of the International Security and Defense Policy Center and a senior political scientist at the RAND Corporation. He specializes in national security issues in Europe, North Africa, and the Middle East, including NATO, military interventions, and deterrence. He is also an adjunct professor at the Johns Hopkins, Paul H. Nitze School of Advanced International Studies (SAIS). The author of two academic books and several monographs and articles on U.S. foreign and defense policy, Chivvis has worked on Eurasian security and NATO-Russia issues in the Office of the Under Secretary of Defense for Policy. He has also held research positions at the French Institute for International Relations (Ifri) in Paris and at the German Institute for International and Security Affairs (SWP) in Berlin, and taught graduate courses at Johns Hopkins University, New York University, and Sciences Po in Paris. His work has appeared in The New York Times, Foreign Policy, The National Interest, Survival, The Washington Quarterly,The Christian Science Monitor, CNN.com, and other leading publications. Chivvis received his Ph.D. from Johns Hopkins, SAIS.

Europe

Middle East

Missile Defense

Nation Building

North Atlantic Treaty Organization

Nuclear Deterrence

Într-o perioadă în care accesul regional și proiecția tradițională de putere devin problematice, iar NATO conservă în continuare un sistem de apărare în profunzime depășit, este pachetul adoptat la summitul de la Wales – bazat covârșitor pe forțe expediționare – suficient pentru a reasigura în mod credibil statele baltice după Crimeea?

Pachetul adoptat la Wales a reprezentat un important pas înainte. A fost un pas important într-o direcție pe care, sincer, NATO nu s-a prea concentrat în ultimii 25 de ani. Există însă o altă întrebare: dacă NATO ar putea, ar trebui sau dacă va face mai mult pentru a ranforsa apărarea aliaților din Europa Centrală și de Est. Așa cum am văzut, Statele Unite ale Americii au decis să prepoziționeze echipament în mai multe țări. Există o serie de alte propuneri care sunt pe masă, inclusiv desfășurarea amplă si persistentă în regiune a unui număr mai extins de forțe multinaționale, deși tot în număr limitat, desfășurarea potențială a unei brigăzi multinaționale sau a câtorva în statele baltice și, desigur, desfășurarea potențială a 5 sau 6 brigăzi americane în statele baltice, sau un fel de combinație între o brigadă americană și brigăzi multinaționale. De ce este acest lucru important? Geografia fiind așa cum este, în perpectiva unei foarte improbabile crize în statele baltice cu Rusia, NATO ar trebui să fie pregătită să descurajeze și să apăre aliații baltici. Într-adevăr, pregătirea este cel mai bun pas pentru evitarea unei astfel de crize, în primul rând. Realitățile geografice fac dificil pentru NATO, așa cum arată azi distribuția prezenței sale pe teren , să ajungă acolo cu suficient timp în avans pentru a asigura o apărare eficientă pe termen scurt a statelor baltice.

Pe termen lung nu este nicio îndoială că NATO poate apăra statele baltice. Desigur, chiar dacă forțele adversarului ar ocupa statele baltice, NATO le-ar putea ejecta. Dar evacuarea acelor forțe ar fi o operațiune extrem de costisitoare și de durată (NATO ar trebui să degradeze sistemele de apărare aeriană și balistică ale rușilor din regiune înainte ca întăririle NATO să poată fi desfășurate), care ar risca escaladarea inclusiv până la pragul nuclear.

În ce măsura emergența capabilităților ruse de interdictie a accesului schimbă ecuația de securitate în regiunea baltică? Cum este afectată Alianța de emergența capabilităților A2/AD rusești?

Provocarea A2/AD înseamnă lucruri diferite în regiuni diferite. Ce înseamnă atunci când vorbim despre China este oarecum diferit de ceea ce înseamnă atunci când vorbim despre Rusia în sensul că strategiile de răspuns pot fi diferite. Dar preocuparea în special cu privire la statele baltice se referă la posibilitatea ca Rusia să desfășoare sisteme de apărare aeriană și rachete ofensive în Kaliningrad, ceea ce ar face foarte dificil pentru puterea aeriană a Statelor Unite și cea a aliaților să opereze deasupra statelor Baltice. Forțele terestre americane sunt obișnuite să opereze în condiții de dominare a spațiului aerian. Toate acestea vor contesta întreaga filozofie operațională cu care Statele Unite sunt obișnuite. În același timp, forțele ruse vor încerca probabil să-și întărească pozițiile prin desfășurarea de sisteme de apărare aeriană mobile și foarte capabile, în spatele trupelor. Efectul combinat al acestor pași ar face accesul în întreaga regiune a Mării Baltice foarte costisitor pentru NATO. Acestea sunt lucrurile care cresc presiunea pentru a pre-poziționa forțe în statele baltice și nu vorbim doar despre forțe terestre convenționale, dar și de un sistem integrat de apărare aeriană și antirachetă pentru întreaga regiune.

Ați vorbit despre prezența persistentă. Nu ar trebui NATO să mearga dincolo de regimul rotational și persistent, dezvoltând o prezență înaintată permanentă?

Din punct de vedere militar, nu cred că e o diferență foarte mare daca sunt “persistente” sau “permanente”. Forțele sunt acolo și asta este ceea ce contează. Întrebarea însă este care ar trebui să fie compoziția acestor forțe, cât de mult este suficient, care este nivelul adecvat de forțe care sa asigure NATO că, în cazul unei crize cu Rusia, riscul este unul foarte scăzut. VJTF ar trebui să fie un supliment la orice fel de desfășurare persistentă sau permanentă care ar putea avea loc in viitor.

Are NATO o problemă de acces în zona baltică?

Să spunem doar că geografia este favorabilă potențialului adversar.

Trebuie NATO să-si dezvolte propriul avanpost A2/AD pe Flancul Estic, intre Marea Baltica si Marea Neagra (Crimeea devine un Kaliningrad al Sudului, o avangardă A2/AD)?

NATO are sisteme stratificate de apărare aeriană și balistică pe care ar trebui să le consolideze atât în interiorul zonei Baltice dar și de-a lungul Europei în general. Aceste sisteme reprezintă o parte importantă dintr-o postură robustă și integrată de descurajare, cu condiția ca ele să fie desfașurate în așa fel încât să fie compatibile cu stabilitatea strategică. Totuși statele europene ar putea fie nevoite să-și crească cheltuielile de apărare – chiar dincolo de ținta NATO de 2% din PIB – pentru a plăti pentru astfel de sisteme.

Interviu de Octavian Manea

Iulie 29, 2015

Read in English