ROEC Special Adviser and FORATOM Executive Officer

View Profile

Teodor Chirica

Bucharest, Romania

×

Teodor Chirica

ROEC Special Adviser and FORATOM Executive Officer

Teodor Chirica is a member of the ROEC Advisory Board and Executive Officer at FORATOM. A nuclear engineer with a rich experience (40+ years) in Romanian nuclear industry, he was instrumental in setting up ROMATOM in 2000 and in its affiliation to FORATOM. Actively involved in development of the CANDU project in Romania since early ‘70s, Dr. Chirica worked for ISPE, CITON and RENEL, as well as for CANDU Owner Groups, before serving in different managerial positions at Nuclearelectrica (1998-2009) which he lead as CEO between March 2005 and January 2009. He acted also as Managing Director of AMEC Nucleare Romania (2009-2013), before being appointed CEO of EnergoNuclear – SPV for Cernavoda Units 3&4 – in November 2013. He holds a PhD in nuclear science from the Politehnica University in Bucharest.

Management

Nuclear engineering

Nuclear project finance

Securitatea energetică europeană

Instituţiile europene sunt preocupate de ceva vreme de subiectul securităţii energetice. Dacă ne ducem înapoi în timp la criza petrolului din anii ’70, boom-ul energiei nucleare care i-a urmat a făcut din Europa cea mai mare concentrare de centrale nucleare din lume, cu o industrie orizontală foarte bine pusă la punct, acoperind întregul ciclu al combustibilului nuclear (de la mineritul uraniului, localizat în zone geografice sigure din punct de vedere politic, la producerea combustibilului nuclear, utilizarea acestuia în reactorii nucleari, depozitarea combustibilului nuclear ars şi, în unele cazuri, reprocesarea acestuia, extrăgând elementele valoroase). Spre deosebire de acei ani, ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia şi războiul nedeclarat din Ucraina de Est au conotaţii militare evidente, necesitând soluţii de răspuns adecvate, nu numai în plan militar. Drept urmare, Consiliul European a cerut Comisiei Europene în martie 2014, să efectueze o analiză a securităţii energetice a Uniunii şi să producă până în iunie 2014 un plan cuprinzător de reducere a dependenţei energetice. Astfel, într-un termen foarte scurt, Comisia publică „Strategia europeană a securității energetice”.[1] Documentul subliniază volumul importului de energie al Uniunii Europene (53% din totalul consumat), dependenţa uriaşă faţă de ţiţei (aproape 90%), gaze naturale (66%) şi mai puţin la cărbune (42%) şi combustibil nuclear (40%). Cea mai presantă chestiune vizează gazele naturale şi electricitatea: „şase State Membre depind de Rusia, în calitate de furnizor unic pentru toate importurile lor de gaze naturale”, iar „trei State Membre (Estonia, Letonia, Lituania) sunt dependente de un operator extern unic pentru operarea şi echilibrarea reţelei lor de distribuţie a energiei electrice”.[2] Totodată, documentul evocă faptul că în „2013, aprovizionările cu energie din Rusia reprezentau 39% din importurile de gaze naturale ale UE”.[3]

Este Uniunea Energetică Europeană un răspuns adecvat?

Între cele zece priorităţi ale lui Jean-Claude Juncker, la preluarea mandatului său de Preşedinte al Comisiei Europene, o reţinem pe a treia: „doresc să reformez şi reorganizez politica energetică a Europei într-o nouă Uniune Energetică Europeană. Noi trebuie să punem în comun resursele noastre, să combinăm infrastructura noastră şi să ne unim puterea de negociere faţă de ţări terţe. Noi avem nevoie să ne diversificăm resursele energetice şi să reducem dependenţa mai multor State Membre” [4], ca în finalul acestei priorităţi să concluzioneze „ ... prin urmare doresc ca Uniunea Energetică Europeană să devină numărul unu în lume în domeniul energiilor regenerabile”.[5]

În acest context, în februarie 2015 Comisia Europeană publică priorităţile sale pentru energie (Energy Package), compuse din cele trei comunicări:

1.      „A Framework Strategy for a Resilient Energy Union with a Forward-Looking Climate Change Policy”, cunoscută şi ca Uniunea Energetică;

2.      „A blueprint for tackling global climate change beyond 2020”;

3.      „Making Europe’s electricity grid fit for 2020”.

Astfel, Uniunea Energetică este, pe de o parte o reacţie foarte rapidă a Comisiei Europene la evoluţiile recente din zona Mării Negre, dar, pe de altă parte, un bun prilej de urgentare a transferului de suveranitate în domeniul energiei de la Statele Membre către instituţiile europene, subsumat viziunii pentru o Europă numărul unu în lume în energia regenerabilă. Însă, s-ar putea ca vizând prea multe ţinte, să se piardă scopul iniţial al acestei politici şi anume întărirea securităţii energetice europene, iar concentrarea quasi-exclusivă pe energiile regenerabile să devină o vulnerabilitate!

Din păcate, în privinţa energiei nucleare, Energy Union este mai zgârcită, oficialii comisiei motivând că aceasta este suficient de bine reflectată în cadrul „Strategiei europeane a securității energetice”.

Energia nucleară şi securitatea energetică europeană

Vulnerabilitatea nucleară în faţa Rusiei nu se compară cu cea din zona gazelor: în Europa sunt în operare doar 18 unităţi nucleare de tip VVER, iar importurile de uraniu din Rusia la nivelul anului 2014, acoperind nu numai centralele de tip VVER, reprezentau 18% din totalul importurilor europene de uraniu[6], în scădere cu 14.1% faţă de anul 2013. Proiectele noi din Ungaria şi Finlanda au în vedere două, respectiv o unitate tip VVER 1200.

Capitolul 7.2 al „Strategiei europeane a securității energetice” din 2014 este dedicat uraniului şi combustibililui nuclear, apreciind că „energia electrică produsă de centralele nucleare constituie o sursă de aprovizionare cu energie electrică de bază, lipsită de emisii, și joacă un rol important în ceea ce privește securitatea energetică”, dar recunoaşte faptul că „Rusia este un competitor-cheie în domeniul producției de combustibil nuclear și oferă pachete integrate de investiții în întregul lanț nuclear”. Proiectele nucleare cu tehnologie rusească din Finlanda şi Ungaria, dependenţa flotei europene de reactori de serviciile de mentenanţă şi piese de schimb, precum şi de combustibilul nuclear fabricat de TVEL în Rusia sunt factori de vulnerabilitate pentru ţările deţinătoare de reactori nucleari de tip VVER[7]-440 şi VVER-1000 sau care vor să dezvolte acest concept în forma avansată, VVER-1200. Industria orizontală europeană are şanse mici de a intra în afacerile ruseşti din domeniul energiei nucleare, în principal datorită preţurilor necompetitive. Încercările de până acum ale firmei Westinghouse de a penetra piaţa combustibiliului nuclear pentru reactorii VVER-1000 nu au avut un succes remarcabil.

În replică la Comunicarea privind „Strategia europeană a securității energetice”, industria nucleară europeană, prin vocea sa, Forumul Atomic European (FORATOM) subliniază rolul energiei nucleare în Uniunea Europeana[8], unde „sunt 131 unităţi nucleare în exploatare” care „asigură 27% din electricitate”, apreciind contribuţia acesteia la securitatea energetică prin „reducerea importului de combustibili fosili”. Industria nucleară din Europa este lider mondial în domeniu: minerit, conversie, îmbogăţire, fabricare combustibil nuclear, reactoare, reprocesare, cu o bază puternică de cercetare-dezvoltare, inginerie, tehnologii actualizate, experienţă şi aptitudini pentru investiţii mari, iar dacă suntem serioşi în privinţa schimbărilor climatice şi vrem să ţinem creşterea încălzirii globale sub 2°C, trebuie să avem 80% energie cu carbon redus: nu există altă cale fără participarea nuclearului!

Poate fi industria nucleară chineză un furnizor de securitate în Europa?

Companiile de electricitate care-şi continuă proiectele nucleare, îngrijorate de problemele apărute în implementarea reactorului de generaţie III+ , European Pressurized Reactor (EPR) dezvoltat de AREVA Franţa şi aflat în construcţie, cu depăşiri semnificative de buget şi termene de punere în funcţiune, la Olkiluoto (Finlanda) şi Flamanville (Franţa), par a fi atrase de tehnologii nucleare din afara spaţiului european, din Japonia sau de concepte ceva mai ieftine, care să respecte cerinţele europene de siguranţă nucleară şi performanţă, provenite în special din China, Republica Coreea şi Rusia.

Marea Britanie este angajată de ani buni pe calea reformării pieţei energiei, modelul actual de piaţă neputând asigura realizarea de noi capacităţi de producere a electricităţii, care să înlocuiască pe cele care şi-au depăşit durata de viaţă şi care să asigure ritmul de creştere economică, reducerea emisiilor de carbon şi nu în ultimul rând securitatea energetică.[9] Energia nucleară face parte din acest concept, aflat în faza de implementare prin cele trei mari proiecte nucleare, Hinkley Point C, Horizon şi Wylfa. În aceste proiecte regăsim investitori europeni şi asiatici: EdF Energy[10], împreună cu consorţiul China General Nuclear Power Group (CGN) – China National Nuclear Corporation (CNNC) pentru Hinkley Point, Hitachi[11] pentru Horizon, şi Toshiba cu ENGIE (fost Gas de France) pentru Wylfa.

În contextul problemelor menţionate mai sus privind depăşirile de costuri şi buget la construcţia unităţilor nucleare de tip EPR, surse din industria britanică susţin că este “posibil ca ei [EDF Energy  şi Areva – n.n.] să accepte ca singurul EPR [din UK – n.n.] va fi cel de la Hinkley Point C”[12] , în condiţiile în care negocierile progresează între guvernul britanic, EdF Energy şi firmele chinezeşti pentru cooperarea din Marea Britanie.[13] Acordurile semnate în iunie 2014 de premierii Li Keqiang şi David Cameron, pregătesc de fapt accesul tehnologiei nucleare chineze pe piaţa britanică, „permiţând companiilor chineze să deţină şi opereze în Marea Britanie centrale nucleare cu tehnologie chineză, cu condiţia respectării cerinţelor reglementatorului nuclear britanic”.[14] Este evident că Marea Britanie nu are rezerve vis-a-vis de un parteneriat cu China în realizarea ambiţiosului său program nuclear, alte ţări europene urmărind cu interes aceste evoluţii.

Dar România?  Cernavodă 3 & 4 în noul context regional

Ţara noastră este un bun exemplu de asigurare a securităţii energetice, dar nu trebuie uitat că  s-a sacrificat o economie pentru a se ajunge aici, chiar dacă o parte a acesteia era un „maldăr de fier vechi”, cum a calificat-o un distins prim-ministru al României prin anii ’90. A ne cantona în poziţia suficienţei energetice, ar fi o atitudine de condamnat în faţa generaţiilor următoare, o vulnerabilitate de securitate generatoare, printre altele,  a fenomenului plecării ‚creierelor’ pe care începem deja să-l resimţim din plin. Lipsa acută de finanţare pentru noi proiecte se poate rezolva atât prin atrageri de noi fonduri de pe pieţele asiatice, cu deplina respectare a aquis-ului comunitar, alături de finanţările provenind din partea statelor aliate dezvoltate, multe îndatorate financiar la rândul lor pieţelor asiatice. Pentru aceasta este nevoie de determinare, încredere, constanţă în abordările strategice ale marilor proiecte de la o guvernare la alta şi, nu în ultimul rând, o forţă puternică de negociere pentru a găsi acel echilibru care să satisfacă toate părţile implicate.

Vorbind despre China şi punerea în ecuaţie a relaţiilor sino-române, în noul context regional de la Marea Neagră, ne ducem la vizita premierului chinez, Li Keqiang în România în noiembrie 2013. Atunci, preşedintele Traian Băsescu a declarat la televiziunea publică că prezența Chinei într-o regiune confruntată cu presiuni tradiţionale din partea Rusiei „nu este cel mai rău lucru”[15], amintind pe parcursul întâlnirii cu acesta că România şi China au o „relaţie politică tradiţională excelentă” şi insistând pe faptul că ”Noi nu o să uităm niciodată poziţia Guvernului chinez în 1968 şi nici faptul că întotdeauna China a fost un sprijin pentru România, şi în Consiliul de Securitate al ONU, şi în orice organizaţie internaţională”[16], cu referire la ocuparea Ceholovaciei în 1968 de către trupele Tratatului de Varşovia şi la România ca singura ţară din blocul comunist de la acea vreme care a criticat această intervenţie.

Cu aceiaşi ocazie, Emil Hurezeanau declara “Când premierul Chinei sta trei zile la București, nu se uita la ceas, nu se grăbește, e peste înțelegerile noastre”, vorbind despre subtilitatea chinezilor de a trimite mesaje rușilor, şi citând din Traian Basescu “unde este o amprenta chinezeasca puternica e parca o amprenta rusească mai diminuată”. În acel context, Emil Hurezeanu a mai spus: “Cu scut american la Deveselu și două reactoare chinezești la Cernavodă nu cred că crivățul din stepele Rusiei va lovi cu aceiași duritate și intensitate în România“.[17]

Este drept că subiectul prezenţei economice chineze în România este unul cotroversat, fiind utilizat de multe ori în mod excesiv, ca armă politică, fără analize geopolitice judicioase, evocându-se cu superficialitate pericolul reîntoarcerii comunismului în România. Personal, înclin să-i dau dreptate domnului Hurezeanu în afirmaţiile făcute în seara zilei de 27 noiembrie 2013 la postul de televiziune DiGi 24. Aici ar trebui reamintit faptul că primele discuţii cu firmele chinezeşti pentru proiecte energetice în România, inclusiv participarea la finalizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă au început în anul 2011 sub un guvern de altă culoare politică decât cel de astăzi!

Reluând lista de dezvoltatori de proiecte nucleare din Europa şi din lume, la o analiză mai atentă constatăm că aceştia sunt motivaţi să finanţeze propriile lor tehnologii nucleare, diferite de tehnologia CANDU aplicabilă Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Spre deosebire de EdF, ENGIE, Toshiba, Hitachi, Rosatom, companiile chinezeşti, motivate de dorinţa de a accede pe pieţe din afara graniţelor statului lor, s-au concentrat în paralel cu dezvoltarea tehnologiilor nucleare proprii (în colaborare cu industria din Franţa), şi pe tehnologii de nişă, cum este tehnologia CANDU, ţintind pieţele din România şi Argentina, prin încheierea de acorduri de exclusivitate cu firma canadiană deţinătoare a dreptului de utilizare a acestei tehnologii, în contextul în care Canada astăzi nu-şi mai poate permite efortul de a investi în centrale nucleare. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că în China, la centrala de la Qinshan, sunt în exploatare cele mai moderne unităţi nucleare de tip CANDU. Referitor la relaţia cu China, la o conferintă recentă (21-22 iulie a.c.) din Washington cu tema „United States and others with mature technologies”, reprezentantul firmei americane Fraser Energy Consulting a relevat faptul că, în ciuda expansiunii rapide a programului nuclear chinez, pentru a exporta tehnologie nucleară, China are nevoie de parteneri ca Statele Unite sau alte ţări cu tehnologii nucleare mature. Asocierea dintre firmele americane şi cele chineze ar asigura firmelor americane accesul la proiectele conduse de companii chineze, aducând totodată şi un control în ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală.[18] Este exact abordarea industriei chineze pentru proiectele nucleare din Argentina şi România: prin asocierile cu firma canadiană deţinătoare a dreptului de proprietate pentru tehnologia CANDU!

În ceea ce priveşte subiectul altor investitori posibili la Cernavodă, Republica Coreea are, pe lângă tehnologia nucleară proprie, experienţă în realizarea de centrale de tip CANDU, operând patru unităţi la Wolsong.  Însă, implicarea într-un vast efort naţional de creştere a capacităţii instalate în centrale nucleare, precum şi în proiectul centralei nucleare Baraka din Emiratele Arabe Unite i-a limitat resursele, nemaifiind capabilă să se implice într-un alt mare proiect internaţional.

Analizele Elizei Gheorghe[19] abordează cu profesionalism, având o documentare solidă, aspectele posibilei relaţii româno-chineze în domeniul energiei nucleare, descriind avatarurile proiectului Cernavodă 3 – 4 de după retragrea celor şase investitori selectaţi în 2008, precum şi tentativele eşuate din 2011-2012 de atragere a investitorilor din China şi Republica Coreea, şi concluzionând „dacă nu China, atunci cine?”.

Energia, vector al securităţii energetice şi coloana vertebrală a unei economii performante, însumează nuclearul, hidro, regenerabilele, cărbunele (într-o proporţie rezonabilă) şi, desigur gazele naturale – toate esenţiale unui mix energetic diversificat. Coroborată cu ţintele naţionale şi europene de reducere a emisiilor de carbon, într-un parteneriat strategic cu o industrie nucleară în expansiune, provenind dintr-o ţară mare, cum este China, energia nucleară poate aduce valoare adăugată securităţii naţionale şi regionale în acestă zonă de frontieră a Uniunii Europene. Nu are rost să evoc necesitatea unor acorduri cu partenerii şi aliaţii noştrii în această privinţă. Şi aici se aplică aceleaşi comandamente evocate mai sus: determinarea, profesionalismul şi puterea de negociere.

30 Iulie 2015

Read in English

[1] COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU, Strategia europeană a securității energetice, COM(2014) 330 final, Bruxelles, 28.5.2014.
[2]http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2014_2019/documents/com/com_com(2014)0330_/com_com(2014)0330_ro.pdf, p. 2.
[3] Idem.
[4] A New Start for Europe: My Agenda for Jobs, Growth, Fairness and Democratic Change. Political Guidelines

for the next European Commission. Opening Statement in the European Parliament Plenary Session, Jean-Claude Juncker, Candidate for President of the European Commission, Strasbourg, 15 July 2014 http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/jean-claude-juncker—political-guidelines.pdf, p. 5.
[5] Ibidem, p. 6.
[6] Euratom Supply Agency, Annual Report 2014
[7] Водо-водяной энергетический реактор
[8] FORATOM Position Paper “„Ensuring Europe’s security of energy supply: the role of nuclear”, Brussels, 24 June 2014.
[9] Electricity Market Reform (EMR) – Contract for Difference: Contract and Allocation Overview, DECC, August 2013, version 1.0.
[10] EdF Energy este compania britanică de electricitate deţinută de EdF în Marea Britanie, provenită din privatizarea British Energy.
[11] Hitachi  a caştigat competiţia de preluare a proiectului Horizon de la consorţiul german EON-RWE în faţa consorţiului chinezesc CGN-CNNC.
[12] Nucleonics Week, Volume 56 / Number 14 / April 2, 2015, “AREVA equity, other issues could delay Hinkley Point C decision: sources”.
[13] The Telegraph,  “Hinkley Point new nuclear plant faces further delays”, 12 February 2015.
[14] World Nuclear News (WNN), “UK government paves way for Chinese nuclear plant”, 18 June 2014
[15] Traian Băsescu: China ne apără de presiunile Rusiei, DiGi 24, 27 noiembrie 2013,

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Traian+Basescu+China+ne+apara+de+presiunile+Rusia
[16] Premierul Chinei a fost primit la Cotroceni, DiGi 24, 27 noiembrie 2013

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Premierul+Chinei+a+fost+primit+la+Cotroceni
[17] E. Hurezeanu: Când premierul Chinei stă trei zile la Bucureşti, nu se uită la ceas, nu se grăbeşte, e peste înţelegerile economice, Jurnalul de seara, 27 Noiembrie 2013.
[18] Nucleonics Week, Volume 56 / Number 31 / July 30, 2015, “Opportunities for US nuclear firms in China, India, UK: speakers”.
[19] Eliza Gheorghe, “The Chinese-Romania Nuclear Cooperation”, ROEC, Policy Brief No. 6, September 10, 2014, https://www.roec.biz/analysis/