Research Associate at ROEC

View Profile

Octavian Manea

Bucharest, Romania

×

Octavian Manea

Research Associate at ROEC

is a Research Associate at Romania Energy Center (Energy security program). Octavian is a Fulbright alumnus and a graduate of Maxwell School of Public Affairs with a MA in International Relations (Syracuse University, 2013) and a Certificate in Security Studies from the Institute for National Security and Counter-terrorism. An editor on international security and defense at ‘22’ weekly (since 2007) and at Foreign Policy Romania (since 2010), a contributor to Small Wars Journal (since 2011), he has written extensively on Euro-Atlantic security affairs and interviewed key counterinsurgency practitioners (Generals David Petraeus and John Allen) and COIN thinkers (John Nagl, David Kilcullen). Octavian is the recipient of the 2011 Freedom House Romania award for Young Journalist of the Year in Foreign Policy.

Energy security

Foreign affairs

Military affairs

International relations

de Octavian Manea, 3 Iulie 2015  

Reuniunea miniștrilor Apărării de săptămâna trecută de la Cartierul General al NATO a trecut în revistă progresul realizat de Alianță în implementarea deciziilor summit-ului de anul trecut de la Newport. S-a bifat astfel operaționalizarea vârfului de lance al NATO (sub denumirea oficială VJTF – Very High Readiness Joint Task Force), o versiune interimară a forței de reacție rapidă coordonată în prezent de Germania, Olanda și Norvegia. Capacitățile sale operaționale și cei 2.000 de militari au fost testați în exercițiul Noble Jump, desfășurat în Polonia în urmă cu două săptămâni. Tehnic, vârful de lance reprezintă forța care, în caz de necesitate (includem aici spectrul scenariilor de articol 5) ar urma să fie imediat (până la 48 de ore) desfășurată pentru a întări flancul vulnerabil. Totodată, cele șase centre de primire și coordonare logistică de pe Flancul Estic, inclusiv cel din România, urmează să fie deschise până la 1 ianuarie 2016. Fiecare dintre aceste mici elemente de comandă și control va dispune de un staff de 40 de oameni (dintre care jumătate este furnizat de națiunea gazdă), îndeplinind preponderent rolul de avanposturi logistice (cu rol de primire a eventualelor întăriri), nefiind comandamente de luptă. Altfel întreaga arhitectură logistică, de sprijin și transport a trupelor din Vechea în Noua Europă, inclusiv legislația de staționare, este astăzi regândită la nivelul Alianței. Toate aceste elemente sunt parte dintr-un plan extins reprezentând “cea mai mare ranforsare a apărării colective de la sfârșitul Războiului Rece” după cum preciza Secretarul General al NATO prezent ieri la București. Mesajul care se vrea transmis este limpede: “NATO se află aici”și este gata să raspundă oricărei amenințări.

În egală măsură, vizibilitatea Alianței a crescut semnificativ prin intensificarea exercițiilor desfășurate în ultimul timp, anul acesta fiind programate aproximativ 300 de exerciții (două treimi fiind naționale) de diverse magnitudini pentru a testa viteza de reacție și capacitatea de răspuns a forțelor NATO. Punctul culminant se va atinge în toamnă, când în Spania și Portugalia se va desfășura probabil cel mai extins exercițiu al NATO de după sfârșitul Războiului Rece, când vor fi testate patru brigăzi reunind 30.000 de oameni. Locul ales este simbolic: departe de frontiera estică, în Vechea Europă, unde reflexele de solidaritate ale opiniei publice au cam ruginit.

Contribuția americană

Desigur, presa a discutat pe larg contribuția specific americană pe care Washingtonul o pune pe masă. Punctual, secretarul Apărării, Ash Carter, a anunțat la Talinn o masivă repoziționare de echipament american pe Flancul Estic. Așadar, peste 1.000 de vehicule (dar care nu depășește standardul unei brigăzi), inclusiv tancuri, vehicule de luptă Bradley și mortiere cu autopropulsie urmează să fie distribuită „temporar“ în Bulgaria, România, Polonia și statele baltice. Dar nu vorbim nici pe departe de o prezență statică sau de baze permanente precum în timpul Războiului Rece. Esența acestei arhitecturi este mobilitatea și flexibilitatea. Funcționăm în paradigma „regimului rotațional“. Tehnica de luptă va fi desfășurată în apropierea bazelor de antrenament și a poligoanelor de exerciții, pentru a fi folosită de trupele care urmează să fie rulate pe aici. Repoziționarea de tehnică militară este corelată cu politica exercițiilor NATO.

S-a vorbit mult săptămâna trecută, mai ales în discursurile șefului Pentagonului, despre un nou playbook pe care NATO îl adoptă în fața Rusiei. Însă, pe fond, discuția din prezent se suprapune peste cea derulată în timpul primei extinderi a Alianței de după Războiul Rece. Atunci (după cum vedem în memorialistica timpului), fostelor state comuniste li s-a promis că, în cazul unui scenariu de articol 5, pe Flancul Estic va fi desfășurată cavaleria euroatlantică (aproximativ 20.000-40.000 de oameni, efectivul a două-trei divizii la acel moment[1]). La jumătatea anilor ’90, consensul era acela că NATO se poate baza pe proiecția de putere militară la frontiera estică pentru a pune în practică obligațiile de apărare a noilor state membre în eventualitatea unei crize[2]. Este în esență aceeași componentă de ranforsare și de întărire a statelor expuse articulată la Newport sub forma VJTF. Între timp, pe teritoriul noilor state membre, Alianța trebuia să pregătească infrastructura (inclusiv modernizare de aeroporturi și poduri) necesară pentru primirea acestor forțe găzduite fizic în Vechea Europă. Exact ce vedem și astăzi prin repoziționarea de echipament, dezvoltarea de centre logistice și a infrastructurii de primire (aflată în centrul Inițiativei de Reasigurare Europeană anunțat anul trecut chiar de Obama în avanpremiera summitului de la Newport). Până și efectivul Forței de Răspuns a NATO (40.000), din care face parte și VJTF, se apropie de cifra propusă în a doua parte a anilor ’90 pentru apărarea noilor state membre. La toate acestea se mai adaugă o contribuție specific americană, anunțată tot săptămâna trecută, prin care Washingtonul va pune la dispoziția „vârfului de lance“ toate acele capabilități expediționare (transport strategic, mijloace de realimentare în zbor, elicoptere de atac, arme cu muniție ghidată) menite să îi întărească potențialul de inserție în teatrul de operațiuni.

NATO rămâne la apărarea în adâncime

Pe fond, chiar dacă mediul de securitate s-a schimbat dramatic, Alianța continuă să opereze în limitele Actului Fondator NATO-Rusia, conservând același sistem de “apărare în adâncime”, fundamentat pe proiecția de putere expediționară. Ne aflăm doar în etapa de implementare creativă a ceea ce în momentul elaborării sale s-a numit “the sentence from hell”[3] (redactată chiar de actualul Secretar General Adjunct al NATO-Sandy Vershbow): ”NATO reiterates that in the current and foreseeable security environment, the Alliance will carry out its collective defense and other missions by ensuring the necessary interoperability, integration, and capability for reinforcement rather than by additional permanent stationing of substantial combat forces. Accordingly, it will have to rely on adequate infrastructure commensurate with the above tasks”. Pentru unii este prea puțin și inadecvat în raport cu tendințele imediate ale mediului regional de securitate. Interesantă perspectiva lui Janis Sarts (Ministerul Leton al Apărării) articulată în timpul conferinței de presă alături de Ash Carter, unde semnala vulnerabilitățile unui sistem încă fundamentat pe “apărarea în adâncime”: “Putin este convins că are superioritate regională. Mai mult, Putin crede că are două avantaje: unul de spațiu, celălalt de timp. Practic el crede că poate să se miște foarte repede. Cred că postura noastră trebuie să fie suficient de semnificativă din punct de vedere militar pentru a neutraliza acest calcul fundamentat pe cele două avantaje percepute (spațiu și timp).” Pe de altă parte, pentru propaganda rusă este inacceptabil de mult.

Mai toate măsurile de adaptare propuse de NATO la summitul de anul trecut de la Newport stau sub semnul unei logici adecvate anilor ’90, al unui mediu de securitate permisiv unde proiecția de putere era un avantaj comparativ al Aliantei (erau zorii lumii unipolare). Structural, peisajul de astăzi este fundamental diferit. Pe piață sunt tehnologii destinate “să contrabalanseze avantajele militare ale Statelor Unite și să taie accesul la bunurile comune globale” după cum spune și noua Strategie Militară Națională a SUA. Sistemele anti-acces și de in­ter­dic­ție regională (A2/AD) pe care le dezvoltă Rusia pot ține la distanță eventualele forțe de reacție rapidă ale Alianței. Or, toate acestea ar trebui să genereaze consecințe pentru dis­pu­nerea NATO mai ales pe Flancul Estic. Cu certitudine este o problemă care îl preocupă pe generalul Ben Hodges, comandantul forțelor terestre ame­ricane din Europa: „pre­ședintele Putin și-a consolidat sem­ni­fi­ca­tiv capacitatea de a interzice accesul în regiunea baltică și în Marea Neagră. Sis­temele cu rază lungă de acțiune din Ka­li­ningrad și Crimeea, sistemele de apă­ra­re aeriană, capacitățile de război elec­tro­nic sunt semnificative și nu putem să pre­su­punem că, în eventualitatea unei urgențe în Estul Europei, vom avea timp să ne construim capabilitățile și forțele“, a spus el la începutul lui iunie pe scena forumului de securitate de la Wrocław.

[1] Ronald Asmus, Stefan Czmur, Chris Donnelly, Aivis Ronis, Tomas Valasek and Klaus Wittmann, NATO, new allies and reassurance, Centre for European Reform (CER), Mai 2010.

[2] Ronald D. Asmus, Opening’s NATO Door. How the Alliance Remade Itself for A New Era, Columbia University Press, New York, 2002, p. 103.

[3] Ibidem, p. 196.

Nota: acest material a fost publicat pe platforma Contributors

Read in English